Sigur ai auzit până acum expresia: „Prevenția este cel mai bun tratament.” Este valabilă și în cazul igienei orale a copiilor. Încurajarea obiceiurilor de îngrijire dentară în rândul copiilor, încă de la vârste fragede, contribuie la menținerea unui zâmbet sănătos pe termen lung.
Ce este prevenția dentară?
Prevenția dentară se referă la totalitatea măsurilor de igienă orală prin care se poate preîntâmpina apariția afecțiunilor dentare, cât și la descoperirea acestora în fază incipientă, atunci când tratamentul necesar este mai ușor.
Te întrebi cum poți proteja zâmbetul micuțului tău de afecțiuni precum cariile dentare, dureri dentare, inflamarea gingiilor și multe astfel de neplăceri? Suntem aici să te ajutăm cu informațiile potrivite.
Igiena orală corectă, alimentația sănătoasă și benefică pentru dinți, împreună cu vizitele regulate la medicul stomatolog, sunt doar câteva dintre cele mai importante măsuri de igienă dentară preventivă la copii.
Igiena gurii la nou-născuți
În primii ani de viață, igiena orală a copilului tău depinde mai mult de tine. Cum sănătatea dentară este strâns legată de bunăstarea generală, îți recomandăm să începi ritualul de îngrijire orală încă din primele zile de viață ale bebelușului.
De ce? Pentru că toți copiii au canale pre-eruptive, adică locul pe unde vor erupe dințișorii și în care pot pătrunde bacterii.
Înainte de erupția primilor dinți de lapte, după fiecare hrănire poți curăța blând obrajii, gingiile și limba bebelușului folosind o compresă umedă din tifon sau șervețele umede pentru igiena orală a bebelușului.
Când apar primii dinți de lapte, în jurul vârstei de 6 luni, poți înlocui compresa cu degetarul pentru a masa blând gingiile, fapt care va ameliora și simptomatologia eruptivă. În plus, așa îl vei obișnui pe cel mic cu igiena dentară și o va accepta mult mai ușor pe viitor.
În perioada 6-12 luni, este recomandat să aibă loc prima vizită a copilului la medicul stomatolog. Cu această ocazie, medicul stomatolog evaluează riscul de carii, dacă există alte probleme ale dinților și oferă sfaturi privind alimentația și periajul corect al dinților la copii.
De la ce vârstă se spală bebelușii pe dinți
Mulți părinți se întreabă când se spală copiii pe dinți. Răspunsul este: de la apariția primului dinte temporar.
Când numărul dinților de lapte este complet, poți înlocui degetarul cu o periuță de dinți cu peri moi, potrivită pentru vârsta celui mic. De asemenea, pasta de dinți pentru bebeluși trebuie să aibă dimensiunea unui bob de orez și să conțină fluor.
Începând cu vârsta de 3 ani, copilul va avea deja 20 de dinți. Între 3 și 8 ani, învață-l să se spele pe dinți timp de 2 minute, atât la periajul dentar de dimineață, cât și la cel de seară. Cantitatea de pastă de dinți poate crește până la dimensiunea unui bob de mazăre.
Ața dentară – când înveți copilul să o folosească?
Când copilul are toți dinții pe arcadă și între aceștia se formează puncte de contact, ața dentară devine parte din rutina de îngrijire dentară preventivă.
În jurul vârstei de 4 ani, îi poți arăta copilului cum să folosească ața dentară pentru a curăța spațiile dintre dinți, acolo unde periuța nu poate pătrunde. Necurățarea spațiilor dintre dinți duce la apariția cariilor interdentare.
Majoritatea copiilor învață să folosească singuri ața dentară până la vârsta de 8 ani.
Supraveghează copilul în timpul periajului dentar
Până la vârsta de 8 ani, copilul are nevoie de atenția și ajutorul tău pentru a se spăla pe dinți, deoarece nu are încă manualitatea și deprinderea necesară pentru a realiza periajul corect al dinților.
În acești ani de formare și consolidare a obiceiurilor de îngrijire dentară, tu ești cel mai bun exemplu de urmat pentru copilul tău. Poți face din periajul dinților o activitate distractivă, implicându-l pe copil în alegerea periuței de dinți cu personajul preferat, cântând un cântecel timp de 2 minute, cât durează periajul sau inventând un joc simplu pe care îl puteți juca în echipă.
Reguli de igienă dentară preventivă la copii
Dacă până acum am vorbit despre cum se face igiena orală corectă la copii, în continuare vom explora și alte reguli de igienă dentară preventivă.
Suntem 100% convinși că vrei să-i asiguri celui mic o copilărie fără carii și fără alte afecțiuni dentare nedorite, așa că iată ce poți face pentru a preveni astfel de neplăceri:
- Programează vizite regulate la medicul stomatolog.
Este bine ca prima vizită a copilului la dentist să fie o oportunitate de cunoaștere și familiarizare cu cabinetul stomatologic, medicii și cu felul în care sunt verificați dințișorii. Cel mai important este să ne asigurăm că micuțul tău se simtă bine și relaxat, astfel încât să fie mai deschis la viitoarele tratamente stomatologice.
Controlul periodic ne permite să descoperim din timp eventuale probleme ale dinților și să le tratăm într-un mod mai simplu și mai ușor de acceptat de către copil. De exemplu, sigilările dentare alături de igienizare și fluorizare sunt metode eficiente de prevenție a cariei dentare.
- Asigură-te că cel mic își periază dinții de cel puțin 2 ori pe zi, dimineața și seara.
În mod ideal, este de dorit ca cel mic să-și perieze dinții după fiecare consum de alimente sau băuturi dulci, bogate în zahăr, pentru ca riscul de carii să fie cât mai diminuat. Cel mai important însă rămâne periajul de dinainte de culcare, căci acesta împiedică bacteriile să se înmulțească peste noapte.
- Alege periuța de dinți în funcție de categoria de vârstă a copilului.
Așa cum ți-am povestit mai sus, în primele luni de viață este recomandată igienizarea gurii cu o compresă umedă și moale. După apariția primilor dinți de lapte, poți face trecerea la degetar, apoi la periuțe colorate cu peri moi. Începând cu vârsta de 3 ani, poți încerca să familiarizezi copilul cu periuța de dinți electrică, cu capete speciale. Apelează la sfaturile medicului stomatolog dacă ai nevoie de ajutor pentru a face alegerile potrivite.
- Optează pentru o pastă de dinți cu fluor, potrivita varstei copilului.
Pasta de dinți cu fluor pentru copii face dinții mai rezistenți împotriva pierderilor de minerale asociate cariilor dentare.
- Învață-l pe cel mic că ața dentară nu poate lipsi din rutina de îngrijire orală.
Cel puțin o dată pe zi, spațiile dintre dinți trebuie curățate de placa bacteriană și resturile alimentare. Suplimentar, poți integra apa de gură și dușul bucal în rutina sa de îngrijire orală, dacă cel mic este receptiv la a le încerca.
- Încurajează copilul să bea multă apă.
Apa ajută la curățarea dinților de resturile alimentare și de zahăr, reducând astfel riscul apariției cariilor dentare. Prin hidratare adecvată, se stimulează producția de salivă, importantă în neutralizarea acidului din cavitatea bucală.
- Încurajează copilul să consume fructe și legume cu coajă tare.
Introdu în alimentația copilului fructe și legume cu coajă tare, atât pentru beneficiile nutriționale, cât și pentru sănătatea dentară. Mestecarea acestor alimente stimulează producția de salivă și curăță în mod natural dinții.
- Limitează consumul de zahăr și băuturile acidulate.
Această măsură contribuie la prevenirea cariilor dentare. Zahărul contribuie la formarea plăcii bacteriene, care în timp duce la deteriorarea smalțului dentar.
Cu cât mai devreme începem să formăm obiceiuri dentare sănătoase, cu atât mai natural și mai ușor le va integra copilul în rutina sa zilnică, pe măsură ce crește.
Nu uita că implicarea medicului stomatolog este un aspect la fel de important în prevenirea oricăror afecțiuni dentare nedorite. Lucrând împreună, medici și părinți, ne asigurăm că micuțului tău are parte de un zâmbet sănătos și de cea mai bună îngrijire orală!
Pingback: Fluorizarea dinților - metoda de prevenire a cariilor
Pingback: Cum afectează consumul de zahăr dinții copiilor
Pingback: Carii dentare: cum previi apariția lor?
Pingback: Menținătorul de spațiu: ce este și ce beneficii are?
Pingback: Retracția gingivală: ce este cum se tratează?