Îngrijirea dentară la copii este esențială pentru dezvoltarea unei danturi sănătoase și pentru prevenirea afecțiunilor dentare pe termen lung.
Dacă este prima experiență de acest fel prin care treceți, atât tu ca părinte, cât și cel mic, în acest articol îți vom prezenta pas cu pas cum decurge procedura de igienizare dentară profesională, astfel încât să știi în fiecare moment la ce să te aștepți.
Igienizarea dentară profesională are rol de prevenție a cariilor și a inflamațiilor gingivale, împrospătează respirația și contribuie la menținerea unui zâmbet curat și sănătos pe termen lung. Iată ce trebuie să știi.
Etapele igienizării dentare la copii
La prima vizită, vom avea grijă să vă simțiți cât mai confortabili și relaxați. Vă vom prezenta amândurora spațiul, personalul medical și locul de joacă special amenajat pentru copii, astfel încât să ne împrietenim mai ușor. Îi oferim copilului suficient timp să descopere pe îndelete universul EDENT Kids.
Când se simte pregătit, îi prezentăm cabinetul de consultații și tratament, unde medicul îi explică ceea ce urmează să se întâmple – examinarea cavității orale, a mușcăturii și începerea procesului de igienizare dentară profesională.
1. Detartrajul sau îndepărtarea plăcii bacteriene și a tartrului
Mai întâi, copilul se întinde pe scaunul stomatologic și este pregătit pentru procedură, primind inclusiv ochelari de protecție. Apoi, medicul pedodont aplică un gel revelator pentru placa bacteriană și începe să curețe dinții și gingiile cu instrumente speciale. Se îndepărtează și tartrul dentar, dacă se constată astfel de depuneri.
La EDENT Kids, folosim detartrajul cu ultrasunete, care se resimt ca niște vibrații pe suprafața dentară. Acestea distrug depozitele de tartru, iar jetul de apă care acompaniază vibrațiile are rolul de a îndepărta resturile și de a calma gingiile. Detartrajul cu ultrasunete nu doare deloc și nu lezează gingiile.
2. Air-flowul
În această etapă, medicul stomatolog folosește un dispozitiv care eliberează un amestec de aer, apă și particule fine de bicarbonat de sodiu, pentru a îndepărta resturile fine care pot rămâne în urma detartrajului.
3. Periajul profesional
Ultima etapă din cadrul igienizării este reprezentată de periajul profesional. Medicul stomatolog periază dinții copilului cu un instrument special și o pastă de dinți cu aromă plăcută. Periajul profesional netezește suprafața dinților și oferă o senzație de prospețime la final.
4. Examinarea dinților
Acum că dinții și gingiile sunt bine curățate, este momentul potrivit pentru o examinare mai amănunțită. Medicul pedodont evaluează sănătatea orală a copilului și riscul de carii sau al altor afecțiuni dentare.
5. Tratamentul cu fluor
În urma periajului profesional, medicul pedodont poate aplica fluor pe dinții copilului, fie cu ajutorul gutierelor de fluorizare, fie prin pensulare. Fluorul este un mineral care întărește smalțul dentar și îl face mai rezistent la carii. Mai mult, fluorul contribuie la remineralizarea cariilor incipiente și reduce cantitatea de acizi produsă de bacteriile din cavitatea orală.
6. Sfaturi pentru îngrijirea dentară realizată acasă
Urmează discuția dintre tine, copil și medicul pedodont. Acesta este momentul în care poți adresa eventuale întrebări sau nelămuriri privind sănătatea orală și îngrijirea dentară a copilului.
Medicul pedodont oferă copilului indicații despre cum poate realiza un periaj dentar corect acasă, cum își poate îngriji gingiile și îi arată cum să folosească ața dentară pentru a curăța spațiile interdentare. În plus, în funcție de vârsta copilului, îi va recomanda o apă de gură potrivită, care va ajuta la eliminarea bacteriilor din cavitatea orală.
În final, medicul pedodont te îndrumă să monitorizezi îndeaproape rutina de îngrijire orală a copilului și stabiliți împreună data următorului control de rutină.
Cum ajuți copilul să-și gestioneze emoțiile privind igienizarea dentară
Este firesc să apară emoții legate de mersul la dentist, chiar dacă igienizarea nu este o procedură dureroasă. Pentru a veni în sprijinul copilului, îi poți explica de acasă ce urmează să se întâmple și de ce este importantă igiena dentară, în termeni cât mai simpli și potriviți vârstei lui.
Evită să intri în detalii sau să-i povestești despre instrumentele dentare, pentru a nu-i accentua temerile. De restul ne vom ocupa noi, medicii de la EDENT Kids, pentru ca experiența la stomatolog să fie una cât mai plăcută pentru copil.
Tartrul dentar la copii – cum se formează și sfaturi de prevenție
În cavitatea bucală, bacteriile apar și se dezvoltă de fiecare dată când mâncăm sau bem ceva. Ele formează placa bacteriană, greu de văzut cu ochiul liber. Cu timpul, placa bacteriană se întărește și apare tartrul. La început, tartrul poate avea o culoare alb-gălbuie și poate migra spre o tentă ușor maronie, în funcție de alimentele pe care copilul le consumă.
Îndepărtarea tartrului la copii o poate face doar medicul stomatolog în cabinet.
Detartrajul nu este însă recomandat pentru copiii care au dinți de lapte. În cazul lor, periajul corect de 2 ori pe zi este indicat, pentru a reduce șansele de apariție a tartrului. Pentru ei, se recomandă doar periajul profesional, iar medicul pedodont folosește o perie și o pastă de dinți specială.
Ulterior, detartrajul și igienizarea dentară profesională vor deveni parte din rutina anuală de îngrijire orală a copiilor.
Măsuri de prevenție împotriva tartrului dentar
Ritmul de formare a tartrului dentar depinde de mai mulți factori. Cu cât copilul respectă o igienă orală riguroasă, cu atât poate întârzia apariția acestuia.
În acest sens, se pot lua următoarele măsuri:
- limitarea consumului de zahăr din alimente, dulciuri sau băuturi;
- folosirea aței dentare și a apei de gură;
- hidratarea adecvată – consumul de apă stimulează producția de salivă, care neutralizează bacteriile din cavitatea orală;
- consumul de alimente tari, precum morcovii, guliile sau mărul, care pot curăța placa bacteriană de pe dinți datorită faptului că sunt mai abrazive;
- vizitele periodice la stomatolog.
Nu uita că prevenția este cea mai bună apărare împotriva afecțiunilor dentare, iar igienizarea dentară profesională vine în completarea eforturilor de a-i asigura copilului tău un zâmbet curat și sănătos, pe termen lung.
Pingback: Prevenția dentară – ce este și de ce contează? – Edent Kids
Pingback: Fluorizarea dinților – o metodă eficientă de prevenire a cariilor – Edent Kids