Edent Kids

Cronologia erupției dentare la copii: ordinea în care apar dinții temporari și dinții permanenți

Apariția primilor dințișori la copii este un eveniment deosebit. Atât dinții temporari (de lapte), cât și dinții permanenți (definitivi), au rolul și importanța lor în dezvoltarea zâmbetului celor mici. Ca părinte, probabil te-ai întrebat în ce ordine apar dinții copiilor sau la ce vârstă se schimbă dinții de lapte cu cei permanenți. Vom lămuri toate aceste aspecte în rândurile care urmează.

În ce ordine erup dinții temporari (dinții de lapte)?

Dinții temporari încep să se dezvolte din al doilea trimestru de sarcină. În general, primii dințișori de lapte apar în jurul vârstei de 6 luni și continuă până la vârsta de 3 ani

Erupția dentară are tendința să se întâmple în paralel – de exemplu, molarul de jos de pe partea stângă va erupe aproximativ în același timp cu molarul de jos de pe partea dreaptă.

Iată ordinea în care apar dinții de lapte:

  • incisivul central superior și inferior: de la 6-8 luni până la 13 luni;
  • incisivul lateral superior și inferior: la 12 luni
  • urmează o pauză de 4-5 luni în care nu mai crește niciun dinte;
  • primii molari: în jurul vârstei de 1 an și 4 luni
  • caninii: în jurul vârstei de 1 an și 7 luni
  • urmează o pauză de 4-5 luni în care nu mai crește niciun dinte;
  • molarii secunzi: de la 2 ani și 3 luni, până la 2 ani și 6 luni.
ordinea-in-care-apar-dintii-de-lapte-la-copii

Există și excepții de la regulă, când avem de-a face cu anumite tulburări de erupție dentară, cum ar fi:

  • erupția precoce: când primii dinți apar pe arcade înainte de 4 luni, iar erupția se încheie înainte de 2 ani și 5 luni. 
  • erupția întârziată: când primul dinte erupe după 1 an, iar ultimul dinte apare după vârsta de 3 ani. 

Cum recunoști semnele erupției dentare la bebeluși? 

În perioada în care apar dinții de lapte, cel mic poate avea o stare de inapetență, neliniște și agitație. Este posibil să apară și o roșeață periorală. Tulburările de somn și creșterea dorinței de a bea lichide sunt un al semn de erupție dentară la bebeluși.

Dinții temporari (de lapte) sunt în număr de 20 și se dezvoltă complet înainte de vârsta de 3 ani. Aceștia rămân pe arcade până în jurul vârstei de 6 ani, când încep să cadă și să facă loc dinților permanenți. 

Așadar, în jurul vârstei de 6 ani încep să se schimbă dinții temporari cu cei permanenți.

În ce ordine erup dinții permanenți? 

Dinții permanenți sau definitivi cresc în țesutul osos de sub gingie. În jurul vârstei de 6 ani, încep să străpungă gingiile și să apară la suprafață. În acest proces, se dizolvă rădăcina dinților de lapte, care va cădea și va lăsa loc dinților definitivi.

Erupția dinților permanenți este mai lentă și se desfășoară pe parcursul mai multor ani, în perioada 6-13 ani, cu excepția molarilor de minte, care pot erupe până în jurul vârstei de 25 de ani. 

Iată ordinea în care apar dinții permanenți:

  • pe arcada superioară (maxilar):
    • molarul 1: la 6 ani
    • incisivul central: la 7 ani
    • incisivul lateral: la 8 ani
    • premolarul 1: la 9 ani
    • caninul: la 11 ani
    • premolarul 2: la 10 ani
    • molarul 2: la 12 ani
  • pe arcada inferioară (mandibulă):
    • molarul 1: la 6 ani
    • incisivul central: la 6 ani
    • incisivul lateral: la 8 ani
    • caninul: la 9 ani
    • premolarul 1: la 10 ani
    • premolarul 2: la 11 ani
    • molarul 2: la 12 ani

Acum că ai aflat în ce ordine apar dinții la copii, nu-ți mai rămâne decât să supraveghezi erupția dinților temporari (de lapte) și erupția dinților permanenți, să-l înveți pe copil cum să-și îngrijească dantura și să-l împrietenești cu mersul la dentist încă de mic, pentru a se putea bucura de un zâmbet sănătos și dezvoltat armonios. 

2 thoughts on “Cronologia erupției dentare la copii: ordinea în care apar dinții temporari și dinții permanenți”

  1. Pingback: Aparatul dentar miofuncțional: ce este și ce rol are?

  2. Pingback: Aparatul dentar SPARK pentru copii - EDENT

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Programari